Daniel Pancu: „Mircea Rednic e caz unic în fotbalul mondial”

Daniel Pancu: „Mircea Rednic e caz unic în fotbalul mondial”
  • Publicat:

Poli Iași a mutat spectaculos la capitolul transferuri în ultimele zile, iar lotul lui Daniel Pancu este într-o mare măsură conturat.

După venirile lui Andreias Calcan, Sorin Bușu și Joseph Mensah, antrenorul Daniel Pancu s-a declarat mulțumit de calitatea lotului și spune că în linii mari se va baza pe acești jucători până în iarnă.

„Din punctul de vedere al lotului respir și eu altfel. Încep să fiu mulțumit spre foarte mulțumit nu doar numeric, ci și calitativ. Jucătorii care au venit îi consider de calitate și sper să se integreze cât mai repede în echipă, a declarat antrenorul Daniel Pancu, care ar mai dori un stoper și un atacant: ”Probabil va mai veni un atacant și la fel de probabil încă un fundaș central. Și am fi cam închiși, doar dacă va apărea ceva foarte bun. Cam ăsta va fi lotul până în iarnă”.

Duelul cu Gaz Metan Mediaș, unul echilibrat

Legat de meciul de sâmbătă, cu Gaz Metan Mediaș, Pancu anticipează un duel echilibrat între două echipe cu probleme de lot în primele runde. „Întâlnim un adversar care a fost în play-off-ul sezonului trecut, un adversar cu performanțe bune în ultimele sezoane din Liga I. Au lăsat impresia la acest început de campionat că ar avea probleme grave de efectiv și așa a fost până la un moment dat, dar au rezolvat problemele. Au făcut foarte multe transferuri, au luat jucători buni, și-au păstrat și antrenorul din sezonul trecut, pe care îl respect. Mă aștept la un meci greu, echilibrat, cu o echipă solidă, periculoasă la fazele fixe și pe contraatac”, a mai spus Daniel Pancu.

Mircea Rednic, caz unic în lume

Tehnicianul Politehnicii a explicat cum își va motiva jucătorii, spre deosebire de fostul tehnician Mircea Rednic. „Mircea Rednic e un caz unic cred în fotbalul mondial, nu am mai auzit de antrenori care să acorde prime. Motivația la mine este să reușim să ne impunem stilul, să câștigăm jocurile, pentru că astea sunt satisfacțiile cele mai mari. Apoi vin și cele financiare. Satisfacția la noi e victoria, după care câte o zi liberă în plus. Situația financiară s-a mai rezolvat. Chiar glumeam cu jucătorii, cred că nici nu mai știți cum se scrie cuvântul bani, pentru că nu l-ați mai pronunțat de mult. Avem promisiuni și chiar certitudinea că în scurt se vor mai rezolva din problemele financiare. Și e important în primul rând restanțele din sezonul trecut să fie achitate, pentru că jucătorii au muncit, au suferit, au trecut printr-o perioadă foarte grea”, a precizat Pancone, care a dezvăluit ce jucător și-ar dori la Iași de la echipa națională: ”La cum a jucat, îmi doream să-l antrenez eu și să-l transform așa cum a reușit Mirel Rădoi, pe Denis Alibec mi l-aș dori la echipă, cu siguranță”.

 

 

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×